Minunile din viaţa mea - scrisoare primită de la Lăcrămioara

„Vindecarea nu înseamnă că daunele nu au existat niciodată. Înseamnă că daunele nu îți
mai controlează viața.” – Akshay Dubey

Totul a început în urmă cu nouă ani, când o boală ciudată și rară îmi invada corpul. Dureri mari peste tot, rău, nu mai puteam mânca, bea apă, pielea se îngroșa, corpul se ascundea într-o carapace de protecție față de exteriorul ,,periculos”. Ce se întâmpla de fapt? Corpul striga ,,Nu, ajunge!”

Toată viața purtasem o mască, un zâmbet și o față fericită ascundea suferința și durerea mea interioară.Toți vedeau un copil bucuros, un adolescent fericit și apoi un adult echilibrat. Fals! Mă protejam de exterior și nu doream să fiu văzută ca o victimă. În copilărie am fost lovită și jignită, fiind nevinovată, iar în adolescență controlată la tot ce făceam. Nu m-am simțit iubită și nici apreciată. Întodeauna răzvrătindu-mă la aceste nedreptăți, am fost pedepsită.

În relațiile de cuplu nu am fost niciodată fericită și nici liniștită, până la soțul meu. De multe ori corpul tremura, aveam stări de sufocare și de leșin.

După ce am fost pe picioarele mele, nimeni nu m-a mai putut jigni și lovi. Toată viața am încercat să fiu un om bun, corect, cinstit, să nu jignesc, să ajut pe toată lumea, să glumesc, să mă rog. Acestea au fost învățate de la bunicii din partea mamei, singurii care îmi arătau iubire și apreciere.

Răutățile și nedreptățiile au fost ascunse într-o bulă, dar bula s-a tot mărit și într-o zi s-a spart.  Atunci a apărut boala. Dureri foarte mari în tot corpul, oboseală exagerată, nu mai aveam puterea să zâmbesc, fața s-a întunecat de rău ce-mi era. Mâini, picioare și organe afectate. Doctorii dădeau diagnostice greșite, habar nu aveau ce am. Am fost la psiholog , la psihiatru ,la preot. Toți au încercat să mă țină pe linia de plutire până la diagnostic. Mă luptam să trăiesc, vorbeam cu D-zeu, la biserică nu eram în stare să mă duc.

După opt luni s-a întâmplat prima minune. Am descoperit o doctoriță deșteaptă, specializată în boli autoimune, care acum mi-e ca o soră. A descoperit imediat boala și am început o luptă de supraviețuire, ea cu tratamente, eu cu psihicul. Mi se spunea că din punct de vedere medical boala nu se vindecă, doar se putea ține sub control. Eu doream să mă vindec, pentru că stările de rău pe care le aveam destul de des erau exagerate și nu mai puteam să mă bucur de viață.

Am citit cărți de dezvoltare personală, bisericești, despre traume, afirmații pozitive, trăiri, am vizionat emisiuni de autovindecare, am ascultat terapii cu îngeri, am fost la cursuri, am studiat tot ce s-a putut, dar traumele nu se vindecau. Durerile nu mai erau mari, oboseala nu mai era exagerată, dar nu mă vindecam, tot rău îmi era.

După nouă ani a apărut a doua minune, un facilitator vindecător în ,,Aliniamente divine” și terapeut în ,,Constelații familiale”, un om blând, calm și înțelept. Așa a început vindecarea minții. După ședința de ,,Aliniament Divin” fața s-a luminat, starea de sufocare a dispărut, am putut merge la biserică și pentru prima dată în viață am înțeles slujba și m-am putut conecta cu Divinitatea. Mi s-a părut ceva extraordinar.

Ședințele de ,,Constelații familiale” au fost cele mai supranaturale trăiri ale vieții mele, mi-au redat lumina și au curățat tot ce era toxic și ascuns în mintea mea. La primele două ședințe mi-a fost atâta de rău de parcă eram pe altă planetă, dar m-am ambiționat să rămân până la sfârșit. La următoarele două am început să conștientizez mai clar ce se întâmplă acolo și mintea să scoată la suprafață lucruri nerezolvate din trecut, deja la ultimele două m-am văzut pe mine și am observat oamenii minunați din jur.

După aceste ședințe s-au întâmplat foarte multe lucruri minunate. Nu mi-a mai fost rău, dureri nu mai am, mi-am cerut iertare, am iertat, am spus,,te iubesc”, mintea s-a limpezit, m-am îndepărtat de oamenii nepotriviți, am cunoscut persoane minunate, s-a schimbat energia negativă în pozitivă. M-am reconectat cu familia într-o energie foarte bună. Îmi iubesc familia! Nu mai lupt cu viața, o las să curgă, o trăiesc frumos.

Înainte făceam foarte multe lucruri ca să fiu văzută, apreciată, aprobată, lăudată, ceream atenție. Acum sunt văzută fără să mă mai agit. Nu mă mai simt o ciudată, mă simt deosebită.

De două luni am început tratamentul holistic de la NES Health. Scanarea m-a lăsat uimită. Parcă era un clarvăzător și-mi spunea ce am din toate punctele de vedere. Am descoperit lucruri care mi-au fost confirmate la spital. De când iau picăturile se întâmplă lucruri interesante: nu mă mai sperii de bubuituri și sunete foarte tare, am început să mă văd pe mine, de ce sunt capabilă, îmi văd calitățile, mă admir în oglindă, mă simt tânără, sunt mândră de mine! Am trecut prin tot felul de trăiri, am început să mă enervez pe oamenii care profitau de bunătatea mea, nu-i mai suportam și a trebuit să-mi liniștesc sufletul și să nu mai dau voie nimănui să profite, reușesc să aplanez certuri fără să le alimentez mai tare, oamenii care îmi făceau rău nu mai au putere, au observat și cei din jur.

Mi s-a schimbat câmpul energetic, atrag oameni frumoși sufletește, inteligenți. Se rezolvă lucrurile doar dacă întreb. Cei care se uitau urât la mine acum îmi zâmbesc și chiar vor să povestească cu mine. Mi-am dat seama că erau de fapt oglinda mea, eram urâcioasă și încruntată din cauza bolii. Problema era la mine și trebuia rezolvată.

La problema cu banii mai trebuie să lucrez, nu-mi dau seama, parcă dispar. Mai am lucruri de rezolvat,dar toate la timpul lor. Cred că terapia împreună cu tratamentul holistic scot toate astea la iveală. Viața și viziunea mi s-au schimbat radical în ceva foarte frumos. Sunt încă uimită de ce mi se întâmplă.

A treia minune care a apărut este preotul nou de la biserică, cu care am povestit tot ce mi s-a
întâmplat. Cânt în corul bisericii, eu care nu mai puteam să cânt un vers de nouă ani, din cauza plămânilor, nu mai am treabă. Stau la toată slujba, mi se pare că trece imediat. Am înțeles că boala a fost un dar de la D-zeu, să mă cunosc pe mine, să văd cine sunt și care este rolul meu pe acest pământ, să întâlnesc suflete deosebite cu ajutorul cărora să evoluez în viață.

Nu de mult am fost la controlul anual la spital. Dintr-un coridor plin de oameni, doctori, asistente și infirmiere se opreau să salute, să îmbrățișeze sau să povestească cu o persoană, sub ochii uimiți ai celorlalți. Acea persoană eram eu, deci nu am ajuns întâmplător acolo, aduc energie pozitivă oamenilor. Mi-am dat seama că la acel spital am fost îndrăgită și apreciată foarte mult și m-am simțit ca acasă în toți anii aceștia. Mi s-a aprins beculețul și am înțeles că spitalul e casa în mintea mea, pentru că toată lumea se purta foarte frumos și erau foarte interesați de cazul meu, adică eram băgată în seamă.

Casa mea e acasă, nu acolo! M-am trezit și acum fac diferența. Acum lucrez cu mine să văd unde e acasă, încă nu simt locul clar. Doctorița a văzut imediat schimbarea mea în bine și s-a bucurat mult. A fost foarte curioasă și i-am povestit despre aliniamente, consteleții, tratament holistic, i-am trimis poze de la constelații. A fost foarte încântată și bucuroasă de informațiile primite. Spre surprinderea mea, medicul rezident studia și el despre terapie și spiritualitate. Cu el am povestit mult, mi-a dat niște sfaturi foarte bune și mi-a confirmat lucruri pe care eu le-am observat, dar nu le băgam în seamă.

Am ajuns la o concluzie clară, medicina, terapia și credința merg mână în mână. Dacă mintea și sufletul se vindecă, corpul se va vindeca și el. Sunt recunoscătoare lui D-zeu pentru toate lucrurile și pentru oamenii minunați ce i-am primit în viața mea!

Până în momentul de față constelațiile sunt cele mai profunde, supraomenești și ireale, de fapt reale trăiri ale mele. Dragă Anișoara, ai fost aleasă de D-zeu să faci minuni în viețile oamenilor, să-i scoți din întuneric și să vadă lumina din viața lor.

Mulțumesc pentru tot!  Îi mulțumesc lui D-zeu că te-a trimis în viața mea! Toate dorințele să ți se
împlinească!

Cu drag,

Lăcrămioara

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 


Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.  

Close

50% Complete

Înregistrează-te astfel încât să primești noutăți despre activitatea Anișoarei. 

Prin email vei primi detalii despre cursurile și evenimentele, organizate de Anișoara, precum și de noile articolele, imediat ce acestea sunt publicate.

*Prin înscriere sunteți de acord cu Termenii de Utilizare și cu Politica de Confidențialitate.