Împărtăşire despre Aliniament Divin - Luiza

9.03.2023
Ce șansă să contemplu la ședința mea de Aliniament Divin în acest punct în care mă aflu!
În noiembrie 2018 eram într-o tabără de psihoterapie la munte. Era seară, mă simțeam
istovită de-a dreptul după o meditație pe care o făcuserăm, de cunectare cu Sinele, și în urma
căreia am ieșit afară în noapte, m-am pus în genunchi pe pământ, plângând, și L-am rugat pe
Iisus să mă ajute să merg “odată, pe calea mea… că m-am săturat să tot caut fără să
găsesc…”. Era neobișnuit pentru mine să mă adresez Lui- fusese întotdeauna o figură
derutantă pentru mine… Îl asociam cu tata, născut în ziua de Crăciun și mă tot ferisem de
imaginea Lui de-a lungul vieții… în fine, n-am dat prea mare atenție acestui detaliu. Vreo
jumătate de oră mai târziu, pe terasă, o colegă începe de la Sine :) să povestească despre
Sarani și ședința de Aliniament la care fusese. Fără să înțeleg prea mult și înainte să-mi
sfârșească povestea, am simțit că trebuie să o întâlnesc. Mi-a dat numărul ei, iar a doua zi,
ajunsă în București, i-am scris și spre norocul meu mi-a răspuns rapid și m-a chemat la cabinet
chiar în acea seară. Imediat după ce am primit răspunsul și confirmat programarea, am zis să
dau și eu căutare pe google să văd la cine merg :)), am deschis apoi un video pe youtube în
care Sarani vorbea despre Aliniament, iar pe fundal era o icoană cu Iisus Christos. Ajunsesem
la locul și omul potrivit, fără îndoială :)...

În drum spre ea, am cumpărat un buchet de flori albe și mă simțeam atât de bucuroasă,
curioasă și liberă, parcă pluteam ca un fulg… Am intrat, m-a poftit înăuntru, i-am dat florile, le-a
luat și plasat pe undeva, dar atenția ei fusese la mine și doar la mine din prima fracțiune de
secundă… Era de parcă îmi tot dădea târcoale, mă amușina să mă înțeleagă de ce venisem, cu
ce mă poate sprijini mai bine… iar privirea ei, pe care o percepeam încruntată, când de fapt era
doar foarte atentă, m-a făcut să mă simt tare inconfortabil și a rămas cu mine multă vreme
după… “Obișnuiam să mă uit întâi la nevoile omului care intra la mine în cabinet și abia apoi la
Sinele lui”, aveam să o aud că spune într-un curs după vreo 3 ani și să înțeleg și să asimilez și
mai bine roadele acelei prime întâlniri…

De fapt, ce se întâmplase era că Sarani pusese lumină pe exact ce voiam să nu văd, “ceva-ul”
de care voiam să scap cu orice preț (de parcă aș fi putut!... :)) ), pe eul meu traumatizat… pe
casa Sinelui meu strălucitor căruia nu-i făceam loc să se așeze…
“Dacă nici terapeutul la care merg nu-mi vede mai întâi lumina și apoi balastul, eu cum să mă
vindec?! Îmi spunea vocea mea critică, neputincioasă și frustrată, în același timp…”, atunci,
simțindu-mă privită “încruntat”. Doar că balastul acesta de care mă plângeam avea atâtea
nestemate, de care eu habar n-aveam.

Mi-a pus mâna pe spate și a spus “este o deconectare cu Sinele aici”... parcă pentru ea
și ajutoarele nevăzute ce o însoțeau :). M-a invitat apoi să mă descalț și să mă întind pe masa
de lucru, iar în acel moment mi-am amintit că venită din tabără cu o seară înainte, unde
mersesem pe pământ, dușul din camera de hotel din București nu avea apă caldă, și cel mai
probabil tălpile mele nu sunt perfect curate, iar eu, cum nu m-am putut gândi mai bine unde vin
și ce presupune tehnica?!... valuri de rușine, vinovăție și frică mă inundau, când de niciunde iar mi-a venit imaginea lui Iisus în minte și scena din Biblie cu spălatul picioarelor… m-am liniștit,
eram acceptată oricum aș fi fost…

Pe parcursul ședinței am simțit încărcări și descărcări de energie puternice (era prima
dată când experimentam lucru energetic), lacrimile mi-au curs șiroaie și sunetul A am simțit să îl
pronunț prelung. Am fost fascinată de rezultatele măsurătorilor fizice imediat după ședință, care
arătau o diferență majoră în lungimea și reașezarea picioarelor mele. Am plecat, am dormit tun
în acea noapte și am stat în pat toată a doua zi. Îmi simțeam corpul extrem, extrem de greu, în
contrast direct cu starea de fulg de dinaintea ședinței. Chiar începeam să mă gândesc și
îngrijorez că oi fi distrus ce lucrasem în acea tabără, grăbindu-mă să încerc ceva nou.

Probabil aș mai fi stat în pat și a treia zi dacă nu era să trebuiască să iau avionul să vin acasă.
După vreo 3 luni, Sarani făcea disponibil un curs online de 9 luni și m-am simțit inspirată
să mă înscriu. Se numea Calea Adevărului. A urmat aproape un an de noi și noi conștientizări
facilitate de darurile ei, iar de atunci știu fără greș că de câte ori deschid un material de-al ei,
întotdeauna, fârâ greșeală, este ceva acolo pentru mine care mă însoțește în momentul
prezent. Așa se întâmplă și cu această povestire, pe care o scriu după ce am primit email-ul
Chemarea Devei.

Îmi face tare bine să contemplu la momentul acelei ședințe, întâmplată atât de subtil,
versus locul în care sunt acum, să conștientizez cât am crescut, fără ca măcar să-mi dau
seama. Spuneam la început “Ce șansă să contemplu la ședința mea de Aliniament Divin în
acest punct în care mă aflu.”, și asta pentru că de vreo săptămână mă simt în Rai. În Raiul meu
personal pe care abia încep să îl cunosc- starea de bine în propriul meu corp. Iar cei care au
experimentat traume în copilărie probabil pot înțelege cel mai bine la ce mă refer. Deconectarea
inconștientă de corp, inclusiv de eu, cu scopul de a supraviețui, are efecte devastatoare pe
toate planurile în viața unui om. Privind în urmă, văd că după acea ședință subiectul care s-a
deschis pentru mine larg a fost TRAUMA. Iar Sarani m-a ajutat să încep acest proces. În primul
rând printr-o atenție nedivizată pe ceea ce mă durea mai tare și apoi prin crearea de spațiu și
legătură cu Sinele meu exact cât aveam nevoie ca eu mai apoi să îmi fac lucrul personal, fără
a-mi lua ea din putere. De poveste sunt contextele care s-au deschis pentru mine după acea
întâlnire și oamenii care au venit în viața mea pentru a-mi facilita vindecarea. Daca a fost doar
Aliniamentul Divin? N-am de unde să știu. Dar știu sigur că am mers pe calea mea când am
decis să merg la acea ședință.

Sarani, nu știu un om mai dedicat ascultării Intuiției ca tine! Îți mulțumesc pentru
inspirație și joc. Pentru că e atât de distractiv să ascult această voce!
Îți mulțumesc! Că m-ai văzut… că m-ai înțeles… că m-ai respectat… că nu mi-ai luat din
putere…că m-ai sprijinit să ajung unde sunt azi, ceea ce e de neprețuit pentru mine.
Rămâi unul dintre mentorii mei, te respect, te prețuiesc și te onorez!
Cu bucurie,
Luiza